Daca intrebi lumea despre Portugalia, in general, cam toti isi imagineaza aceleasi lucruri: vestitul vin de Porto, oceanul Atlantic, plaja, oameni relaxati dar patimasi cand vine vorba de fotbal, soare si ca peste tot in peninsula Iberica, mancare buna. In mare, asa se poate rezuma o experienta in Porto. In detaliu insa, sunt mai multe de spus. Da, stiu, exista Wikipedia care spune exact cate arce, ce lungime si cat de sus deasupra raului Douro se inalta vestitul pod al lui Eiffel, nimeni altul, decat, constructorul celebrului turn Eiffel din Paris!
Insa eu, nu ma complic cu astfel de detalii. Ci vorbesc simplu, despre ceea ce am vazut. Vestitul rau Douro, taie o fasie lata intre doua maluri, devenite ulterior doua orase importante: Porto si Gaia. Nu stiu exact distanta de pe un mal pe altul, dar, la ochi, as zice 200m …. poate. Raul vine de undeva de la linia orizontului si se varsa, tot la linia orizontului, in ocean. Malurile sunt invadate de barci restaurant, barci muzeu, incarcate cu butoaie de vin, amintind de vechiul comert, iar suprafata lui este brazdata de barci cu turisti insetati sa se linisteasca intr-o plimbare pe vestitul rau. Dupa ce traversezi podul la picior, ramai cu experienta de a vedea de sus orasul Porto, raul, terasele si acoperisurile. Toate la fel. Culori placute ochiului, nimic deranjant. Nu vezi nicaieri un roz, mov sau orice alta culoare de prost gust. Nu. Nimic nu deranjeaza ochiul. Totul placut si linistitor.
Iar la baza podului, pe malul raului, plin de terase si localuri unde te incarci cu muzica buna, cantata in strada de “amatori” purtatori de chitari pe umeri si zambete pe buze. Nu trebuie sa faci nimic spectaculos, nu trebuie sa redescoperi nimic, ci doar sa iti acorzi un moment de liniste, sa asculti, sa gusti si sa te bucuri de o viata simpla. Atat. Complicat? Nu … calma !
Si daca tot am mentionat mai sus cuvantul “muzica”, in aceeasi categorie as include si limba. Melodioasa, placuta auzului, necolturoasa, care curge cumva firesc, perfect integrata in muzica Fado. Din inima orasului Porto, intr-o deplasare de 25min, cu metroul, ajungi in Foz de Douro, la varsarea raului in Atlantic. Pentru amatorii de plimbari, un “efort” de 6-7 km, te aduce pe jos, inapoi in Porto. Si merita. Din nou, nu redescoperi o a doua Luna pe cer. Nu. Nimic iesit din comun. Cautatorii de spectaculos, care vor doar sa “rupa” Facebook -ul cu poze care mai de care, nu au ce cauta aici. Aici poti doar sa te bucuri de tot ceea ce inseamna ocean, terase cochete pe mal, oameni relaxati care savureaza o cafea si absorb soarele si energia oceanului, mancare buna si liniste. Simplitatea vietii, spre care ar trebui sa mergem cu totii. Si o vezi peste tot aici. Si e minunat. Odata oprit la o terasa, patit fiind de pe melagurile noastre, am comandat, oarecum cu inima stransa, menul zilei. Ce a iesit de aici? Un pranz care imi va ramane in amintire, servit cu oceanul la picioare, de catre un chelner amabil, care ne-a intrebat de 3-4 ori daca totul este in ordine si incheiat cu o sangria delicioasa si un pret “pe masura”: 15 euro. Alo, Mamaia! Se aude ce spun eu aici?
Vinul … atat de variat ca si gusturile celor care-l beau. Greu de tras o linie. Fiecare e altfel. Pot doar sa spun ca, indiferent daca e rosu, alb sau culoarea chihlimbarului, sec sau demisec, fiecare gaseste ceva pe gustul lui. Mai mult decat gustul, savurarea licorii depinde mai mult de moment. De loc. De oamenii pe care ii ai alturi. Locul, starea de spirit, tot ceea ce te inconjoara, dau savoare momentului. Momentul ales corect, la fel ca si locul, conteaza mai mult decat vinul sau gustul in sine. Pentru amatori exista vinuri la preturi rezonabile, indiferent ca e achizitionat pe o terasa, din magazin sau vinoteca. Pretentiosii si cunoscatorii au de ales dintre vinuri vechi de 10, 20 de ani …. si chiar mai mult. Sante !
Cand ma gandesc la Paris, am in minte un simbol: turnul Eiffel. Cand ma gandesc la Porto … nu-mi vine nimic. Nu este un oras cu un simbol pe care sa-l stie toata populatia planetei si care neaparat sa fie bifat cand pui piciorul acolo. Porto e un oras ca oricare altul, care nu exceleaza la capitolul “obiective turstice care trebuiesc neaparat vizitate”. Poate doar libraria Lello, vestita pentru ca a servit drept inspiratie pentru autoarea celebrelor romane cu Harry Potter.
Insa …. in viata mea nu am intalnit oras in care, pe fiecare straduta, dar absoulut fiecare straduta, sa fie minim o cafenea sau un restaurant sau o vinoteca. Uimitor. Viata freamata, dar in mod ciudat, o face in liniste. Placut. Relaxant. Admiri cladiri vechi, cu faianta specifica aplicata pe exterior, verdele crud si vesel al parcurilor, oamenii linistiti si foarte amabili, tramvaiele vechi si te bucuri de cafea si gastronomie.
Aici, neaparat trebuie punctat. Da, exista terase, restaurante, atat in zonele pline de turisti, cat si in zonele retrase, de case. Dar mai au ceva: Mercado! Odata intrat aici, gasesti oamenii locului, tarani cum ii numim noi, veniti la piata cu fructe, legume dar si cu …. mancare gatita. Cu putin exercitiu, inveti sa deosebesti taranii autentici de comercianti. Si odata ajuns in fata omului de rand, comanzi asa: “ciorba cu specific portughez, quiche si bacalhau (cod)”, inmultesti cu 3, sa ajunga la trei guri infometate si platesti 8.30€ … pentru tot! Toate trei! Ba la final te duci si mai ceri si 2 pahare de vin si auzi asta: “mai bine luati toata sticla, costa 5€, pecand, 2 pahare costa 4€”. Si am amutit!
Multumesc Porto!
