Cand iti faci bagajele pentru o destinatie asa aparte ca Venetia, nu se poate ca inima sa nu-ti tresalte macar odata. Pana la urma, mergi intr-o tara care nu da gres cu bucataria sau cafeaua, intr-un oras unde, ca nicaieri altundeva, strazi nu sunt dar ai canale, iar in loc de masina, te dai cu barca. Unic, nu? Iar cand ai pus piciorul pe pamantul italian, deja simti emotia. In momentul in care iesi din gara Santa Lucia, vezi exact ce credeai ca vei vedea, insa, mai frumos: peronul coboara pana in apa, ai parte de agitatie, caldura, barci, cladiri ponosite de patina timpului si un farmec …. as putea sa il descriu? Nu! Prima impresie e extraodinara. Si ramane!
Iar cand faci referire la Venetia, cu siguranta, doua aspecte sunt de luat in calcul: viata de zi cu zi a unui localnic, pe de-o parte si scopurile pur turistice, pe de alta. Legat de primul aspect, gandul imi fuge la comparatia cu o masina veche: are un iz aparte , unic, dar zilnic mesteresti la ea. Ca doar e veche si se strica mereu. Iar confort, nu prea ai. In Venetia nu poti sa nu remarci o asezare oarecum saraca, cu multe cladiri de-a dreptul paraginite si strazi asemenea. Sigur, aceasta este si intentia, farmecul ce atrage, insa, ca localnic, acolo iti duci zilele. Zi de zi. Incep sa cred ca, acest oras, va fi locuit mult timp de acum inainte, in mare proportie, de nativii venetieni. As zice: un oras destinat venetienilor, lor si numai lor.
Cel de-al doilea aspect, se regaseste intr-o dovada de incredibila maestrie artistica, etalata si adunata de-a lungul sutelor si sutelor de ani de istorie, ce se regaseste fie in admirabile biserici, domuri, palate si piatete, fie in simpla dar remarcabila arhitectura a unui mic si simplu oras italian. Spiritul latin domneste in orice local pasesti si esti intampinat de localnici joviali, acompaniati de un zambet pe buze si o relaxare …. ca nicaieri altundeva. Nu zic, comanda iti este preluata destul de repede, dar de la acel amabil “Si” si pana bei paharul de vin, dureaza ceva. Ei au ritmul lor, ceasul e oarecum orientativ iar de la bar si pana la masa ta, se opresc de cateva ori sa rada sau sa arunce o gluma catre o “bella ragazza”. Si nu e mai bine asa? Ba da!
Basilica San Marco, adusa drept tribut personajului biblic Marcu, ramane fara doar si poate, atractia de top a Venetiei. Cu un design exterior de exceptie, ce imbina mozaicuri vechi de sute de ani de o rara frumusete, basilica ramane o dovada incontestabila a maestriei artistice din cele mai vechi timpuri, o imagine perfecta a arhitecturii Italo-Bizantine. In interior, podeaua de marmura se completeaza perfect cu vitraliile superbe, realizate din celebra sticla Murano precum si cu mozaicului interior, de aceasta data, imbracat intr-o nuanta aurie. Ceea ce ochiul uman a vazut, a intrecut cu mult imaginatia si fantezia, fie ea oricat de excentrica sau debordanta. Se spune ca nici o alta basilica, catedrala sau biserica din lume nu poate egala basilica San Marco. Iar eu inclin sa dau dreptate acestui lucru, fara a-mi fi frica ca voi judeca impartial celelalte minunatii ale lumii, raspandite prin toate colturile planetei. Piata San Marco in sine, incluzand bineinteles si basilica, se prezinta ca o imensa litera in forma de U, ce are marele merit de a pune in prim plan o adevarata arta a proiectarii. De ce? Cel mai simplu raspuns se gaseste la fata locului, la propriu fiind o simpla iluzie optica, atent studiata si executata. Chiar daca piata, la prima vedere pare imensa, in realitate are 175 metri lungime. Latura pe care se afla amplasata basilica, are o lungime de 57 de metri, in timp ce, latura opusa, masoara 82 de metri. Deci, ceea ce initial pare a fi o piata in forma rectangulara, este in realitate un trapez, explicanda aceasta iluzie optica, atent pusa in scena de artistii arhitecti italieni.
Podul vederii era considerat multa vreme locul de intalnire al indragostitilor, acest lucru nemaifiind recunoscut si astazi. Podul a fost construit in stil baroc de catre Antonio Contino si avea scopul de a lega doua pasaje importante: unul pentru magistrati si judecatori, iar altul pentru prizonieri.
Iar daca tot ati ajuns aici si sunteti fani ai filmului “Turistul”, nu uitati sa faceti o vizita superbului hotel “Danieli”, cel in care, Angelina Jolie l-a sarutat pentru prima data pe Johnny Depp. De pe postamentul din fata hotelului se poate admira o mirifica imagine a Venetiei, cu zeci de gondole ancorate si silueta insulei San Giorgio Magiore in fundal.
Desi este o reusita din punct de vedere architectonic si al amplasamentului, podul vederii nu poate face concurenta cu o alta piesa de exceptie a Veneziei: podul Rialto. Construit in jurul anului 1300, este puntea de legatura intre San Marco si San Polo, probabil cele mai frecventate si aglomerate zone ale orasului. Imbracat intr-o impunatoare nuanta de alb, podul este considerat a doua mare atractie turistica a Venetiei.
Plimbarea pe simplul si superbul pod, arata adevarata fata a orasului si ceea ce este in esenta Venetia: zeci de gondole spinteca luciul albastru-verzui al apei de pe Canale Grande, totul incadrat intr-un mirific tablou specific Italian, cu mici si cochete restaurante raspandite pe toata lungime canalului, unde specialitatile italiene sunt la ele acasa, totul acompaniat de serenadele excelent incadrate in peisaj. Iar ca totul sa fie complet, in armonia muzicii relaxante si de bun gust, la un pahar de vin, din cand in cand, se revarsa peste toti si toate, vocea ragusita a unui vechi gondolier: “servizio gondole, prego”!
Venetia poate fi povestita si aratata in fotografii. Ceea ce nu voi putea surprinde niciodata este atmosfera specifica micutului oras italian si mai presus de toate, atasamentul sufletesc pentru acest loc. Se spune ca fiecare lasa o parte din sine acolo unde merge. Din pacate pentru mine, mult din sufletul meu a ramas acolo, in Venetia si sincer, ma ingrijoreaza faptul ca, poate nu voi avea suficient pentru alte minunate locuri …