Sufletul diferit

Intr-o seara in care nimic interesant nu se intampla, am iesit la o plimbare. O camasa albastra, parul cam ciufulit, o esarfa verde amintind de coasta Amalfi, o plimbare in aer curat si iata-ma ajuns in zona mea preferata. Imediat ce iesi din parcul marginit de tufele mari de liliac alb si mov, ce schimba aerul in parfum, pasesti pe strada Indragostitilor. Evident, nu se numeste asa, insa, asa am numit-o eu: strada e pietruita, casele sunt vechi dar ingrijite, pline de culoare si farmec, cateva banci ratacite ici colo exact cat sa nu o aglomereze si liniste. Linistea aceea care o cauta si sufletul meu.  Doar undeva in capat, este o mica terasa cocheta, dar nici aceasta nu are curajul sa tulbure linistea. Pasind cu privirea aruncata nicaieri si cu gandurile undeva in visare, intru sa comand o cafea.  Reintors in strada, caut din priviri o masa libera. Zadarnic, totul ocupat. Am aruncat un ochi spre masa din stanga mea. Parul! Da, asta mi-a atras atentia. Un par minunat. Marea mea sensibilitate. Ahh, si tocuri! Tabloul e intreg. Deslusesc fata aceea de femeie care mi-a placut mereu, fata care exprima sensibilitate, simplitate si ochii ce tradeaza un suflet bun. Inima a inceput sa bata nebuneste. Curios sau nu, primul gand care mi-a venit in minte a fost acea intrebare: “exista dragoste la prima vedere”? Poate da, poate nu, dar cu siguranta poate exista dragoste la ultima vedere, cand pleci si iti pare rau. Iar eu nu vroiam sa plec. As fi vrut sa spun ceva dar nu stiam ce anume. Noi barbatii, cand ne place o femeie ne comportam prosteste. Nu gasim cuvintele potrivite si ajungem sa spunem ce nu intentionam. Logic ca suntem catalogati drept ‘imaturi’ sau ‘copilarosi’. In amalgamul de framantari, m-am impiedicat de una dintre trepte. Da, mi-am meritat tura de zambete.  Atat de rusinat am fost incat, nici nu am simtit mana care m-a atins usor pe umarul stang:

– Esti bine?

M-am intors si am privit de aproape ochii aceia buni in care parca licarea o luminita. Nestiind ce sa inventez, am fost nevoit sa marturisesc:

– Imi chinuiam mintea cum sa intru in vorba cu tine si asa m-am impiedicat.

– Aha, mi-a raspuns ea pe un ton distant. Mi-as dori totusi sa stau singura, in liniste.

– Atunci, nu trebuia sa porti rochita asta!

Rusinat, mi-am proptit privirea in pamant. Dar ea, a zambit, s-a apropiat de urechea mea si mi-a soptit:

– Mi-a placut, haide langa mine.

M-am asezat si nu am zis nimic. Avea sens? Cateodata sufletele comunica in locul nostru iar oamenii se inteleg doar din priviri! Atunci cand o femeie aduce un copilas pe lume, la inceput il priveste neincetat. In 9 luni de zile l-a mangaiat, i-a vorbit, l-a ocrotit, dar niciodata nu l-a privit. Iar acum il priveste pana se satura de privit. Asa si noi. Ne-am asteptat atata timp, nu 9 luni. Cum sa nu te privesti pana te saturi? M-am incarcat de bunatatea din acei ochi, de parul din care nu mi-as mai fi scos mainile niciodata. Cu urmatoarea pala de vant i-am simtit mirosul de femeie. Mereu am visat la femeia pe care sa o respir mereu, adormind cu fata in parul ei lung. Am inceput sa povestim. Despre ce? Habar nu am! Gandul meu mai putea fi acolo? Doar daca eram facut din piatra si cu o inima de plastic, poate asa. Iar timpul…. timpul poate fi enervant! Cateodata trece prea repede, iar alteori prea incet. Inutil sa zic ca acum a trecut prea repede. Timpul meu cu ea a fost brusc retezat de cateva picaturi de ploaie, amintind de tumultul ploilor din sfarsit de primavara. Ati auzit de “cabeceo”? La tango argentinian, cabeceo este o invitație la dans fără cuvinte, făcută de la distanță, un pact nerostit între parteneri care se înțeleg doar din priviri să danseze împreună. Aceeasi invitatie am simtit-o si eu acum in privirea ei.

– Iubesc ploaia, ai vrea sa ne plimbam?

Un zambet sagalnic, in coltul gurii, a fost raspunsul tacut pe care l-am primit. Am zambit si i-am intins mana. Nu, nu doar m-a luat de mana ci si-a asezat degetele intre degetele mele, intr-o legatura puternica. Eu, mai nebun de felul meu, simteam ca acum, as saruta-o. Dar cum in viata ne sunt oameni predestinati  pentru ca gandesc asemeni noua, la fel sau chiar mai nebuni ca noi, m-a tras langa ea, si-a infasurat esarfa mea in jurul gatului ei si in stransoarea aceea, m-a mangaiat pe fata si-a trecut mana prin parul meu si asezand-o dupa gat, m-a sarutat. Umede, carnoase, fine …. Cel mai placut sarut al vietii mele. Si a venit de la Ea. Lipit de Ea, simteam ca in sfarsit traiesc. Si da, da, pot raspunde acum cu certitudine la acea intrebare: exista dragoste la prima vedere! Cum esti sigur de asta? E simplu! Orice gandesti, orice simti, orice iti doresti, celalalt a facut-o deja inaintea ta. Am alergat prin ploaie pana la masina parcata undeva prea aproape. Aparent cu privirea la drum, aruncam mereu un ochi spre genunchiul acela partial acoperit de rochita vaporoasa. Dar nu am indraznit. Cand am parcat in fata casei, si-a asezat mana peste mana mea si mi-a spus pe un ton dornic:

– Am asteptat tot drumul mangaierea aceea!

Doamne, de unde a stiut-o si pe asta? Si pentru ca sirul dorintelor si al anticiparii continua fara oprire langa omul potrivit, in acea noapte am adormit in bratele ei. O respiram in sfarsit pe Ea. Si pentru prima data in viata, eram fericit. Si desi mi-e frica sa o spun, sper sa nu mi se ia asta niciodata. De ce? Pentru ca odata-n viata intalnim omul acela altfel, total aparte fata de tot ce ai intalnit pana atunci. Si pentru ca e asa , e unic. Nu exista o a doua Ea cum nu mai exista si un al doilea El. Stiu ca sunt multi care descriu iubirea vietii in cuvinte incarcate. Insa eu as folosi cuvinte simple dar adevarate: acel suflet diferit. Acel om diferit, unic cu totul.  Si in toti anii ce au urmat, niciodata nu am mai adormit fara sa imi trec mana prin parul ei si sa o sarut pe crestet de noapte buna. Iar Ea, mereu adoarmea linistita, in siguranta, cu capul asezat pe pieptul meu vorbindu-mi … “Iubesc sentimentul de a te sti de-o viata, cand, in fapt, te cunosteam doar de o zi. Dar te-am iubit exact din ziua aceea. Din prima. Ai fost mereu parte din mine. Iubesc sa adorm simtind cum mana ta deseneaza in parul meu. Simt ca mi-e dor de tine ne-ncetat. Daca as inceta sa ma gandesc la tine, as inceta sa mai respir. Imi place sa iti ascult inima batand. Ascunde-ma acolo si protejeaza-ma. Si eu am sa ma ingrijesc de ea mereu pentru ca mi-e teama ca nu cumva, dupa ce m-ai fi iubit o viata-ntreaga, batran fiind, cand doctorii cei rai vor vrea sa te repare, sa nu ma scoata, din greseala, de acolo … din inima ta”.