Relaxeaza-te cat citesti …
Mintea mea îmi amintește mereu de “ea”. Locuieste acolo și nu vrea sa plece. Și nici nu vreau sa o facă. Zilnic îmi aduce aminte de ea, de parca trebuie sa am grija de ea, ca de un copil: o hrănesc cu amintiri, ma hrănește si ea la fel, îmi aduce un zâmbet și ma gândesc cu drag la ea. Mereu am chipul ei in fata ochilor. Si parul lung. O scot din mintea mea din când in când , o privesc și o pun înapoi. Ca pe o carte in biblioteca. Îmi place sa o privesc. E așa un “lucru” frumos. Iar când rade, obrajii sunt așa frumoși. Îmi place cum ma privește. Odata m-a întrebat “de ce ma iubești”? Și am răspuns parțial. Dar când ma uit la ea, în mintea mea, ii spun adevarul “Aveai momente când îți puneai mâna pe fata mea, sau in parul meu, și ma priveai in ochi. Parca citeai sufletul meu ca pe o carte, pentru ca, de fiecare data, spuneai sau făceai, exact ce îmi doream sa spui sau sa faci. Și asta îmi da o stare de liniște și pace. Și sunt fericit. Cineva ma cunoaște, înseamnă ca nu ma va răni și ii va pasa de mine”. Și nu i-am spus niciodată. Dar îmi place sa o privesc in ochi. Îmi da starea mea de liniște. Și o așez, mereu cu grija, înapoi, la loc, in mintea mea. E cu mine in avion, e cu mine in Africa, e cu mine in somn sau când privesc ploaia. Ce fac eu face și ea. Ce văd eu, vede și ea. E parte din mine. Suntem un tot. E lucrul meu de preț. Îmi place sa am grija de ea. Mereu am avut grija de ea: cu posesivitate și gelozie. Doamne, ce mult îmi place posesivitatea ei. Simt ca ne aparținem. Și nu sunt singur. Și nu e singura. Și când ii e mai greu , ma cheamă sa am grija. Și eu vin. Mereu cu drag. De ce? Pentru ca mânia și dragostea sunt infinite, dar dacă o alegi pe ultima, ajungi fericit. Și noi oamenii suntem făcuți pentru a iubi și a fi iubiți, iar lucrurile pentru a fi folosite. Dar, in lumea noastră rea, oamenii sunt folosiți și lucrurile iubite. Așa am ajuns. Dar nu eu. Nu ea. Noi suntem altfel. Eu nu sunt pentu orice femeie. Si nici ea pentru orice bărbat. Și dacă ne-am găsit, trebuie sa avem grija unul de altul. Și eu am grija de ea. De multe ori ma gândesc la ea și plâng. Și închid ochii. Și atunci când o sărutam închideam ochii. Mereu. De ce? Pentru ca cele mai frumoase lucruri nu le vedem cu ochii ci le simțim cu sufletul. Și mereu vorbesc cu ea. Lumea o sa zică ca sunt nebun. Acum stau cu ea pe malul marii și o întreb : “Iți place marea”? Și ea îmi spune “da”. Iar eu o mângâi pe fata și ii spun : “Așa cum apa era azi in jurul meu, când ma scăldam, așa te vreau pe tine, deseară, pe pielea mea. Sa fii peste tot. Sa ma îmbrățișezi. Și sa nu îmi dai drumul. Te rog”. Și ea zâmbește , semn ca ii place. Și vrea. Și va fi marea mea. Și îmi e draga. Și vreau sa adorm vorbind cu ea. In șoaptă! Sa nu ne audă nimeni. Doar noi. Sa stau cu fata in parul ei, și sa ii vorbesc in șoaptă. Sa ii promit ca am sa o fac fericita. Mereu. Și voi avea grija de ea. Mereu. Și nu o voi răni niciodată, pentru ca as suferi eu dinainte. Acum nici măcar nu trebuie sa o privesc in ochi. Știu ca ma crede. E întuneric. Vreau doar sa o simt. Și înainte sa o pun la loc, cu grija, in mintea mea, sa ii spun ca o iubesc.
M-am uitat la apus și am realizat ca la apusul vieții tragem linia. Iar in final, contează doar acestea trei: cât de mult ai iubit, cât de mult te-a iubit și cât de fericiti ați fost împreuna. Iar viața mea e despre ea. Doar despre ea. Când o iubesc, trăiesc! In rest, doar respir ca sa exist. Atât. Acolo e locul ei, in mintea și in inima mea. Și pentru ca nu o pot scoate de acolo, înseamnă ca e in locul potrivit.